pentru cel mai puternic om

eşti un om puternic...cel mai puternic om pe care îl cunosc şi în acelaşi timp eşti sensibil. am mare încredere în tine şi se pare că şi tu în mine. şi ştiu că ai trecut prin multe şi ştii....toate au un scop. chiar dacă nu înţelegi pe moment. poate că nu o să înţelegi niciodată. dar ştiu că toate sunt spre binele tău.
ascunzi tristeţea sub zâmbete calde şi trecutul sub mângâieri.
te văd pe coridor în fiecare zi. ţi-a crescut părul....îmi place cum îţi stă aşa. şi zambeşti şi mă întreb ,,ce îţi dă puterea asta? desigur...ştiu raspunsul..îl ştii şi tu :),,


pentru tine, cel mai puternic om

Heads and Tails

Poate vă întrebaţi de ce Heads and Tails. Unii au zis că Heads an Tails vine de la ,,vreţi să fiţi cap, nu coadă, nu?,, nu :). Heads and Tails pentru că noi ca şi trupă, ne-am hotărât să fim oameni cu cap şi coadă. Mi s-a spus că oamenii nu au coadă. Eu cred că unii au. Noi vrem să facem parte din grupul celor care au şi coadă.

Heads and Tails e formată din 7 membri. Mi s-a spus ,,aşa de mulţi???,, De obicei trupele sunt formate din 5, cateodata 6 persoane. Noi suntem 7 pentru că suntem nişte prieteni care nu pot cânta unul fără celălalt.

voce: Teo

chitara: Steve

bass: Darius

clape: Paul

violoncel: Damaris

backing vocals: Celia

tobe: Patty

Pozele sunt făcute de Rebeka, prietena mea dragă. Mulţumim Rebeka!

Ţărână ce eşti, ca şi mine...

Voi, foşti fulgi de nea zburdalnici, cădeţi acum în palma mea sub formă de scrum.
Vă stingeţi uşor lăsând să ardă
Şi ultima coardă
A viorii eternităţii iar eu vă scap printre degete.

Tu, stea care răsăreai prima, te pierzi acum pe cale.
Te întrec alte stele în timp ce tu te plimbi agale.
Drumul l-ai pierdut
Iar eu stau privind, uitând ce-am de făcut.

Tu, fostă frunză verde, te descompui. Veştejite nervuri imi aduc aminte de ceva ce poate candva era o frunză.

Tu, ţărână ce eşti! Ca şi mine...păşeşti uşor în umbră, abătându-te de la drumul luminat de felinar iar eu te las să pleci, nici nu observ.

Voi, flori de primăvară
Vă bate vântul şi vă poartă şi înainte de a băga de seamă,
Am rămas şi fără voi.

Voi, amintiri ce aţi rămas,
Prieteni efemeri şi muribunzi,
Vă urăsc! Dar tac...
Tac pentru că ştiu că şi voi gustaţi din otrava mării învolburate...
Şi doar voi mai existaţi...până la noapte....
când veţi deveni amintiri moarte.

te iubesc!

Totul a început acum 12 ani. Am intrat timide în vorba...despre jucarii, desigur. Despre ce altceva pot vorbi doi copii de 4 ani? Aveam foarte multe în comun. Amandouă doream să devenim veterinari sau astronauţi. Când tu te-ai tuns scurt, m-am tuns şi eu ca să fim la fel (mai ştii?). De fiecare dată când făceam lista cu invitaţii pentru ziua mea, tu erai prima.
Apoi anii au trecut şi a început clasa întai. Noi eram în aceeaşi clasă aşa că nu mă simţeam singură sau straină niciodată.
Prin clasa a şaptea am început să facem tot mai multe lucruri împreună. Ieşeam prin cartier (pentru că locuim aproape una de alta), ne dădeam cu bicicletele, mergeam în parc să ne dăm pe hintă, mergeam la filme, mergeam la dentist împreună (imposibil de uitat).
În clasa a opta am început să cântăm mult împreună şi să compunem piese.
Dupa ce clasa a opta s-a terminat, am fost nevoite să ne desparţim, deoarece urma să mergem la licee diferite.
În tot acest timp am învăţat multe una de la alta. Am învăţat să comunicăm din priviri. Liniştea nu e o piedică pentru noi. Am învăţat ce înseamnă încrederea. Un secret rămâne secret. Am învăţat că zilele de vară petrecute împreună nu se uită. Am învăţat ce înseamnă prietenie. Am învăţat ce înseamnă dragoste.
Acum, după atât de mult timp petrecut împreună ne-am promis că vom fi prietene toată viaţa.
Orice anotimp ar fi, cand ne vedem ne simţim ca şi cum ar fi primăvară şi asta doar pentru că eşti prietena mea cea mai bună. Te iubesc!


[pentru Teo R.]

Toamnă nebun de frumoasă la Cluj!

Ascultă cum cântă întâiele brume,
dezmăţ de culori e-n copacii ursuzi.
Acum te poţi pierde pe străzi fără nume,
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj.
Acum bate-n turnuri o oră regală,
din vechi manuscripte vocabule ies,
e-un ceas când oraşul în haine de gală
începe să cânte .

O stea poţi purta noaptea asta pe umăr
poţi iubi, poţi vorbi cu prietenii duşi,
poţi uita anii care se-adună la număr;
e toamnă nebun de frumoasă la Cluj!



Horea Bădescu

move on

You are going to move through this.
More importantly, I love you. YOU ARE GOING TO MOVE THROUGH THIS.
Don't be defeated. Submit yourself to the process. You are growing. You are changing. You are doing LIFE.
I am not trying to make you feel better. This hurts, and there are no two ways around it.
But I am trying to encourage you to not retreat. I can't remove the pain, but I am going to hold your hand while it hurts.
Continue to reach out. You need people right now.
I'm here for anything you need.
You are LOVED in ways you cannot imagine. In ways that don't depend on you. In ways that don't depend on your performance. In ways that cannot be lost. Remember Remember Remember.
Love you my friend.

- Anonymous
(twloha)

fazan

remediu, iubire, revedere, reuşită, tăiş, ispăşire, reîntoarcere, remarcă, căzătură, răutate, teamă, măsură, răni

Freeze the moment

Freeze the moment
so I can melt it down when I need more.
Bubbles of love and peaceful thoughts
keep hanging on.

It's been 24 hours since I've learned that
a goodbye can solve it all.
Don't think that much 'cause your soul
works better alone.

So if you can't face it, buy another life.
They'll be glad to change it, glad to say the magic word.
No, it's not "please", the word is ''love''.


[R]

Piesa de teatru

Dintr-o dată lumina s-a stins. Fiecare spectator stătea pe locul lui, aşteptând cu nerăbdare începerea spectacolului. Din momentul în care s-a ridicat cortina, publicul a început să privească cu atenţie fiecare mişcare a actorilor.

Întâi aparu Doamna Plinuţă cu Rochie Roşie cântând ceva vesel şi dansând vioaie. Apoi cei patru Călăreţi au intrat pe scenă încercând să o impresioneze pe Doamna Plinuţă cu Rochie Roşie. În timp ce aceştia se întreceau, a apărut prietena Doamnei Plinuţe, Pretenţioasa cu Rochie Înflorată. Acestea, în timp ce spectatorii erau atenţi la Călăreţi, au dispărut prin spatele scenei. După multe peripeţii, dupa vreo două ore, unul dintre Călăreţi a cerut mâna Doamnei Plinuţe cu Rochie Roşie. Aceasta a acceptat fericită iar apoi totul s-a sfârşit ca în poveşti.

În aplauzele furtunoase ale publicului, cortina se lasă uşor jos iar lumina se aprinde. Toţi spectatorii se întorc spre ieşire, oarecum dezamăgiţi...fiecare poveste se termină la fel....nu seamană absolut deloc cu realitatea. Se pare că doar în poveşti există străzi pline cu flori şi cu oameni care zâmbesc. Se pare că doar în poveşti există Călăreţi nobili dornici să iubească. Se pare că doar în poveşti există Rochii cu Flori. Se pare că doar în poveşti oamenii sunt fericiţi. Se pare ca doar la teatru există "spatele scenei".

[La mulţi ani, Celia!]

bucăţi salvate cu durere

Stai în faţa uşii. În jurul tău zac bucăţi colţuroase de suflet. Ai vrea să le ridici, să le pui una lângă alta şi să formezi din nou sufletul de mai demult dar colţurile bucăţilor de suflet sunt tăioase. Te-ar răni...aşa că stai şi le priveşti în tăcere, din când în când uitându-te în fugă spre uşă. Podeaua scârţâie iar asta te înspăimântă. Ţi-ai dori să fie cineva lângă tine să îţi cânte, să te înveselească...dar nu....nu e nimeni aici. Eşti singur în întuneric înconjurat de bucăţile sclipitoare. Ai vrea să ieşi afară dar uşa e închisă...ai aflat asta în prima zi când ai ajuns aici, acum trei săptămâni.
Stai....ai impresia că auzi ceva de dincolo de uşă. Par a fi paşi care se apropie tot mai tare. Ce se întâmplă afară? Auzi cum cineva scoate din buzunar nişte chei şi deschide uşa. Vezi un chip în umbră dar nu îţi poţi da seama cine este. Vezi cum acea persoană ia bucăţile rând pe rând de pe jos, punându-le cap la cap, rănindu-şi mainile, formând sufletul de mai demult. Îl ţine uşor în palme sale pline de sânge şi îl suflă uşor în direcţia ta. Când sufletul ajunge la tine, persoana îsi întoarce spatele şi pleacă lăsând uşa larg deschisă pentru ca tu să poţi iesi. Într-o clipită s-a făcut nevazut, fără să îi poţi mulţumi.

[ pentru Uana]

prieteni

pentru eternitate

- Chiar dacă nu ne vedem aşa de des, aş vrea să nu ne îndepărtăm una de alta. Promiti că rămânem prietene? vocea ei tremura.
- Promit. Promite-mi şi tu. Raspunse ea cu lacrimi in ochi.
- Promit.

Bucăţi din suflet

Întinde mâna şi-o să-ţi pun în palmă
Sufletul meu, o furtuna calmă
Închisă într-o rază de soare,
Căci vreau să vezi prin ochii mei a vieţii culoare;
Uite-mi inocenţa, vrei să reţii cum moare?
Rup tăcerea, sparg pereţii cu care
Îmi împărtăşeam secretele.
Îţi dau ţie calităţile ca să elimini defectele,
Oricum vieţii nu-i poţi opri efectele.
Nu poţi plăti pe nimeni să simtă regretele
În locul tau, joacă-ţi rolul tău,
Fă-ţi regulile tale şi jocul tău;
Ca să te ajut, îţi dau esenţa mea,
Întunericul şi torţa mea,
Slăbiciunea şi forţa mea,
Sper să înveţi din ele,
Caci unele întâmplări îngheaţă simţuri
Şi tu, nu trebuie să îngheţi cu ele.
Lasă sabia jos, n-o să vindeci cu ea o inimă ruptă.
S-ar putea să te mire dar dragostea nu-i o luptă !


[Veritasaga - Saga continuă]

Noaptea pe malul mării

Valurile liniştite mângâie malul
Orizontul negru mângâie valul.
Stelele curioase privesc marea.
Privesc neîncrezătoare zarea.

Uşor, vântul se joacă cu părul meu,
Intrând în suflet pentru a reîmprospăta sentimentele.
Găsind un tainic traseu
Pentru a aduce în suflet stelele.

Spre capătul lumii,
Înşirate parcă pe funii,
Se văd luminiţe pâlpâitoare.
Oare e reflexia stelelor uimitoare?
Nu...sunt luminiţele vaselor călătoare...

Locul unde cerul se îmbină cu marea

În faţa ta totul era negru. Nu era un negru înspăimântător...era un negru pătrunzător si cald. Stelele se oglindeau în mare iar marea cânta cântecul valurilor. Jos era marea, sus era cerul şi între ele infinitul.

afară, în suflet, în inimă.

ploaie. afară, în suflet, în inimă.
întuneric. afară, în suflet, în inimă.
aer apăsător. afară, în suflet, în inimă.
zăpuşală. afară, în suflet, în inimă.

Sevraj

Tremuri. Auzi un zgomot continuu în fundal. Îţi simţi oasele grele şi te dor venele. Ţi se pare că vezi undeva în depărtare oameni râzând. Nu te poţi concentra să desluşeşti chipurile dar îţi par cunoscute. Nu poţi să te gândeşti la un anumit lucru prea mult. Ţi-e frică de sala în care eşti. Ţi-e frică să te ridici de pe scaun. Ţi-e frică de umbra ta şi de zgomotul pe care îl auzi. Tremuri. Simţi aerul apăsător şi te uiţi disperat cu pupilele mari, căutând acel ceva din cauza căruia tremuri, din cauza căruia te simţi aşa. Măcar două pastile...măcar un fum...măcar un strop de fericire...ai nevoie de o supradoză de fericire. Nu poţi visa la o sticla întreagă...e prea mult...nu ai mai simţit fericire de atata timp şi o cantitate aşa mare te-ar ameţi si mai tare...
Dintr-o dată, un om iese din mulţimea aflată în depărtare şi se apropie uşor de tine. Zâmbeşte.
''Te pot ajuta cu ceva? ''
O, da....parcă deja te simţi mai bine...ai primit ceea ce îţi doreai atat de mult...două pastile...un zâmbet cald şi o vorba care să-ţi arate că există cineva căruia îi pasă de tine.

reflexia

Ce-i cu tine azi? Parcă nu eşti în apele tale...
Reflexia tulbure nu răspunde dar mai aştepţi puţin...Un nimic continuu umple aerul. Cu ce privire goală te priveşte reflexia...ce tăcere asurzitoare...acest schimb de tăceri nu e ca de obicei..ce tainic plange reflexia...abia observi.
Iar nu vorbeşti? Am venit să vorbim. Tu-mi eşti un prieten bun. Un prieten loial. Eşti aici tot timpul cand am nevoie de tine. Ne împărtăşim bucuria şi tristeţea dar de ceva vreme nu mai vorbeşti. Ce e cu tine? Raspunde!
Tăcere.
Şi uşor îţi cresc aripi şi te înalţi spre cerul azuriu cu o viteză aproape înspăimântătoare. Îţi deschizi pumnul cu grijă şi observi infinitul în palma ta. Strângi uşor pumnul, închizi ochii pentru o secundă şi îţi pui o dorinţă. Apoi, pui mica ta comoară în buzunarul drept. Nu din superstiţie...ci pentru că buzunarul stâng era rupt şi acolo infinitul putea cădea pe pământ.
Brusc te trezeşti. Te uiţi din nou în reflexia din apă.
Mi-e aşa de dor de vremea când simţeam că pot să zbor...
Când cuprindeam tot infinitul şi-l strângeam în pumn uşor...
Ascunzi din nou lacrimile care erau pe cale să explodeze în mii de râuri pe obrajii tăi, cu un zâmbet fals. Te întorci ca să nu te vadă reflexia plângând iar apoi fugi spre casă. Fugi de iluzia reflexiei vorbitoare. Fugi de amintiri. Fugi pe străzile gri prin ploaie. Strada e pustie şi liniştită. Din nou liniştea e asurzitoare dar ajungi într-un final acasă şi te pui în pat. Locul unde te simţi în siguranţă. Locul unde te poţi odihni şi unde poţi uita.

Only hope

Only hope by Switchfoot

There's a song that's inside of my soul
It's the one that I've tried to write over and over again
I'm awake in the infinite cold
But You sing to me over and over and over again

So I lay my head back down
And I lift my handsand pray to be only Yours
I pray to be only Yours
I know now you're my only hope

Sing to me the song of the stars
Of Your galaxy dancing and laughingand laughing again
When it feels like my dreams are so far
Sing to me of the plans that You have for me over again
So I lay my head back down
And I lift my hands and pray
To be only yoursI pray to be only Yours
I know now you're my only hope

I give You my destiny
I'm giving You all of me
I want Your symphony
Singing in all that I am
At the top of my lungs I'm giving it back

So I lay my head back down
And I lift my hands and pray
To be only yours
I pray to be only Yours
I pray to be only Yours
I know now You're my only hope

Piesa asta mi se pare că are un mesaj foarte profund. E piesa mea preferată pentru mesajul ei şi pentru că foloseşte cuvintele mele preferate :d ( infinite, stars, song, galaxy, soul, write, dance, dreams, destiny, symphony)

povestea unui vampir care s-a îndrăgostit de o pământeancă

Ar fi trebuit să stau trează toată noaptea
dar se făcuse frig şi frica mă cuprindea.
Ştiam că trebuia să apari...cum ai promis...
ştiam că nu vei întârzia mult...aşa ai zis.

În drum tu te-ai oprit...
nu ştiai dacă asta ţi-ai dorit.
Deja mult ai întârziat
şi până aici mai e mult de umblat.

Te gândeşti la ce ai pierdut.
Te gândeşti la ce tocmai ai făcut.
Oare trebuia să rămâi vampir nemuritor?
Oare nu trebuia să te transformi într-un om iubitor?

Acum simţi un fluture părăsit în stomac.
Îţi priveşti amintirile pe jos cum zac.
Un vampir niciodata nu plânge
dar acum tu plângi cu lacrimi de sânge.

- pentru Georgi-

Noroi

Era noapte deja demult
dar nu simţeam umbra întunericului,
deşi eram doar un punct marunt
pe faţa pământului.

La un moment dat,
m-am oprit din cântat,
mi-am întors capul spre dreapta şi m-am uitat:
atunci, am simţit cum noaptea în inima mea a intrat.

Am cazut pe jos,
în noroiul oglindirii
care murdăreşte tot ce e frumos,
şi te transformă într-un rob al disperării.

Aacum îmi desfac pumnul
şi tot ce-aveam s-a dus.
Simt cum îmi vine somnul
şi îmi răceşte trupul de jos până sus.

o mie de fărâme

Tânărul a venit la Bătrân după sfat.
- Am stricat ceva, Bătrâne.
- S-a stricat rău?
- S-a spart într-o mie de fărâme.
- Mă tem că nu te pot ajuta.
- De ce?
- Nu se mai poate drege.
- De ce?
- E prea mare stricăciunea. Cu o mie de fărâme nu mai ai ce face.

- O mie de fărâme - James Frey

stories

Stories wait for endings, but songs are brave things bold enough to sing when all they know is darkness.

- Jamie Tworkowski, creator of TWLOHA -

stele de mare

Vară. Cer. Stele. Mare. Stele. Cer, stele, mare, stele? Stele, stele? Să fie oare reflexie? Există stele în mare? Stele de mare? Da, stelele de mare sunt reflexia stelelor de cer.

Ecou

Ecoul paşilor tăi răsună în încăpere.
- E cineva va va?
Tăcere...
- E cineva va va?
Din nou tăcere...nimicul era apăsător. Nu era nimeni dar pentru siguranţă ai mai întrebat o dată:
- E cineva va va?
Nimic din nou. Nimic infinit. Monolog infinit. Monologul nimicului.

Era minunat...era alt oraş...era ca în evul mediu...nu erau probleme...sau cel puţin nu erau amintite...era un timp plăcut...erau prieteni...şi a sosit timpul să te întorci acasă...de ce acasă nu pare prietenos acum? a, da....îţi aminteşti de probleme...şi încep să te bombardeze probleme noi.

aberaţii

Dragă Paul,
aşa am fost de fericită când am primit scrisoarea ta şi mai ales când am văzut şi poza! Să-ţi povestesc cum mi-am petrecut ultimele zile!
Luni, am ajuns aici la hotel. Prima impresie a fost foarte proastă. Hotelul este foarte dărăpănat şi am aşteptat două ore jumate să îmi găsească cheia de la cameră. Când au găsit-o, nu se potrivea. Defapt cheia era pe masă. Am intrat în cameră, mi-am lăsat bagajele şi am vrut să mă aşez pe pat dar nu avea saltea. Am mers la recepţie să fac o reclamaţie dar nu aveau foi şi în plus, recepţionera nu vorbea româneşte aşa că m-am dus înapoi în cameră şi m-am culcat pe jos.
Marţi, am vrut să ies pe balcon dar uşa nu se deschidea aşa că m-am gândit să mă uit la televizor. Când am apăsat pe butonul de la telecomandă, televizorul a făcut scurt circuit. Am vrut să fug dar uşa nu se mai deschidea. După câteva minute au venit pompierii.
Acum stau pe patul de spital şi-ţi scriu această scrisoare. Nu te speria. Nu e nimic grav.

Cu drag, prietena ta cea mai bună

Poţi opri timpul?

Imaginează-ţi că poţi opri timpul. Când l-ai opri? Când plouă? Să poţi observa picurii de ploaie de aproape? Noaptea? Să poţi să te uiţi la stele la infinit? Într-o furtună pe mare? Să poţi observa valurile imense? În timp ce sari? Să vezi cum e să stai în aer? Toamna când cad frunzele? Să vezi frunzele prinse în aer agăţate de...aer?...când?
Uana : în 14 septembrie...să fie vacanţă pentru totdeauna
Liza : în foc...să poti trece prin foc...sau la polul nord...sa poţi vedea aurora boreală.
Flavia : în ziua nunţii
Ale C: noaptea la munte prinsă în capcana ploii de stele.
Alina: când sunt nervoasă ca să am mai mult timp la dispoziţie să mă gândesc la o replică bună.
Oana: mi-ar plăcea să pot vedea curcubeul de mai aproape...
Ale V: când îmi zâmbeşte sufletul

gânduri de sub tavanul cu stele

Eram din nou acolo şi afară ploua...nu mă puteam concentra...eram în locul meu preferat...în partea din dreapta, sub tavanul cu stele. Era gălăgie. Prima oară a fost linişte şi pace...apoi, a devenit un loc din ce in ce mai gălăgios. Azi era pustiu. Nimeni nu stătea în genunchi în faţa altarului. Din când în când se auzeau paşi care scârţâiau pe podeaua de mozaic...oare ce căutau aceşti paşi pierduţi şi singuratici aici? Scăpare? Salvare? Alinare? Pace? Nu cred că azi...oricum...azi nici nu poţi găsi aşa ceva. E prea mare zgomotul.

Condens

Şi în fiecare zi e la fel...şi azi i-ai minţit pe toţi zicând că eşti ok...şi azi ai fost liniştit...prea liniştit...şi azi ai tăcut...şi azi te-ai plimbat singur pe stradă...nici azi n-ai zâmbit...
Ai ajuns acasă, te-ai închis în cameră, ţi-ai aruncat geanta pe pat şi te-ai aşezat la birou cu capul îngropat în maini gândindu-te la...nimic. Uitându-te în gol. Nimic nou...la fel ca şi ieri, alaltăieri, săptămâna trecută, acum două săptămâni...
Şi a sosit în sfârşit seara...seara întunecată şi rece...lacrimi fierbinţi străpung aerul rece şi fac condens. Din pământ iese un abur ciudat. Aburul îţi înceţoşează privirea-ţi goală. Ochii oglindesc sufletul? Dacă ai privirea goală înseamnă că ai sufletul...gol? Ce trist...tu te considerai o persoană cu multe sentimente calde în suflet. Ce s-a întâmplat cu ele? Ah...au făcut condens cu sufletul.

Ploaie

Norii se adună iarăşi peste sat. Plouă peste case, peste câmp, peste drum, peste biserică, peste atmosfera, peste fericire. Ploaia atinge tot. Până şi ce ai ascuns din calea ei sub scândura din curte. Până şi peste fericirea pe care ai uitat să o ascunzi în suflet.

dialog din închisoare

- Iarnă? O, nu! Ţi se pare!
- Ba tu te înşeli!
- Am văzut ieri frigul prin gaura din perete!
- Ba era un copac înflorit...
- Copac înflorit? Eşti nebun! Copacul acela e nins de când îl ştiu! Crede-mă, mă uit în fiecare zi prin gaura din perete aşteptând soarele...
- Eu l-am văzut azi.
- Nu se poate. Nici măcar n-ai gaură în celula ta.
- L-am simţit prin peretele gros. E acolo. Nu te mai uita prin gaură. Simte-l.

Prieteni

Totul e diferit atunci când ai prieteni.

destin

"Venind, păşim pe tainic drum
În duh de nemurire
Lăsând adeseori doar scrum
Sau nicio amintire."

[Aurel Stroia]

portret de înger la lumina lumânării

Lumânarea era aprinsă...ca în fiecare seară..doar că...în seara aceasta era ceva special în licărirea luminii. Uşor, puteai desluşi un păr bălai şi mătăsos, puţin ondulat. Încetul cu încetul imaginea devenea tot mai clară şi puteai observa în lumina slabă un portret...o parte din el mai bine zis...jumătate...partea luminată de lumânarea ta micuţă.

Obrazul era fin şi rotund dar când ai încercat să-l atingi, mâna ţi-a trecut prin el. Ce ciudat...

Ochiul era blând şi clipea din când în când cu uşurinţa. Îţi părea rău că lumânarea ta neputincioasă nu putea lumina si cealaltă jumătate a feţei.

Sprânceana se întindea deasupra ochiului formând un arc de cerc perfect.

Jumătatea nasului pe care o puteai vedea era destul de mică. Mici pistrui se puteau vedea pe obraz.

Colţul gurii era puţin ridicat. Zâmbea. Ce faţă blândă!

Ai ridicat lumânarea ca să vezi şi cealaltă jumătate dar într-o clipită a dispărut.

Ce frumos! Ai putut admira pentru câteva secunde un portret de înger la lumina lumânării.

Şi ce te faci când castelul tău e atacat din toate părţile şi încetul cu încetul se transforma într-o ruină?

Grădina

Imaginează-ţi ca ai o grădină. Îţi cunoşti foarte bine grădina...cunoşti locul fiecărei flori. Ştii ca dacă mergi pe aleea din dreapta, o să vezi margaretele, puţin mai încolo cinci floarea soarelui şi apoi câteva tufe de trandafiri. Dacă alegi să mergi pe aleea stângă, poţi vedea câteva lalele, lăcrămioare şi câteva narcise. După ce treci de narcise şi faci trei paşi de uriaş, ajungi la locul tău preferat din grădină. Acolo ai o bancă micuţă la umbra a doi cireşi, lângă nişte crini minunaţi, florile tale preferate. Nu ai mulţi crini dar îi îngrijeşti cu cea mai mare atenţie şi dragoste, simţindu-te uşurată lângă ei. Primăvara, banca e plină de petale albe. Îţi place foarte mult să stai în grădina ta...de fiecare dată când cineva te supară mergi în grădina ta şi petreci putin timp acolo, cu florile tale, şi apoi începi să te simţi mai bine.

Într-o zi de primăvară, te simţeai destul de singură aşa ca te-ai hotărât să mergi puţin în grădina ta, pe banca de lânga crini. După ce ai trecut de lalele, lăcrămioare şi narcise, ai făcut trei paşi de uriaş, ai ajuns în locul tau dar spre surpriza şi dezamăgirea ta, crinii erau singurele flori ofilite din grădin ta. Florile tale preferate. Salvarea ta în zile proaste. Ce ai de făcut? Oare era vina ta? Începi să te întrebi dacă i-ai udat destul, dacă au destul soare....dar totul pare să fie în regulă.

Te întorci în casă cu paşi greoi aşteptând cu nerăbdare ziua în care crinii tăi sensibili şi minunaţi îşi vor reveni.

dialog între păr ud şi aripi

Era seară...mirosul reginei nopţii plutea delicat prin aer şi tu dansai cu părul ud, cu umbra ta pe iarba moale. Umbra-ţi imita mişcările pas cu pas, transformând dansul într-un dialog tainic. Greierii şi foşnetul frunzelor acompaniau dansul perfect. Vântul se juca liniştit cu părul tău catifelat şi ud care îţi mângâia umerii goi. Frunzele copacilor se mişcau şi ele uşor, imitând dansul calm.
Cu fiecare piruetă pe care o făceai te simţeai mai apropae de cer plutind printre nori, prin infinit alături de soarele care apunea.
Încet, încet, umbrei i se iviră două aripi ca de fluture şi uşor îşi lua zborul, dezlipindu-se cu greu de mâna ta, continuând dansul de una singură.
Acum era rândul tau să o imiţi.

-pentru Ale C.-

decembrie 2007

Era iarnă, decembrie. Era seară. Aşteptam în staţie. Aveam fluturi în stomac. 25-ul a oprit şi ţi-am zărit faţa. Zâmbeai. Zâmbeam. Ai venit şi m-ai salutat. Te-am salutat. Ştiam că totul urma să fie perfect. Tu ştiai drumul mai bine ca mine. Îmi povesteai. Îmi povesteai tot felu. Pe jos era gheaţă şi era întuneric. Pe străduţă eram doar noi. Era linişte. Doar paşii noştri se auzeau acompaniaţi de câţiva câini care lătrau şi îmi povesteai. Îmi povesteai tot felu. Şi pe jos era gheaţă. Era frig. Eram gros îmbrăcaţi. Zâmbeai. Zâmbeam. Îţi păsa. Îmi păsa. Am ajuns. Zâmbeai. Zâmbeam. Aveai o portocala în mână. Zâmbeai şi mi-ai oferit-o. Ca într-o joacă de copii. Zâmbeai. Zâmbeam. Aveam fluturi.

let it go

so it finally happened. you wonder if that is how it was meant to be. it hurts, of course.

all of a sudden you stand naked in front of a mirror in the cold. the wind blows your hair in your face but you just stand and stare how the infinite stands behind you. all you have to do is let it go and turn around.

you hear a strange silence that makes you fall on your knees. the sound of nothing scares you and it brings with it a silent voice calling out your name. you are too scared to listen and you let it run in front of your eyes straight through the mirror and back from where it came. you don't remember what the voice said but you know that it was something beautiful...you haven't heard something beautiful in ages. it said something about freedom and happiness. does that even exist?

those summer days

there was always music. there was always happiness. there were always the stars to shine for us. there was always friendship.

remember?

frig

Aş vrea să intru-n ochii tăi, tu să-i inchizi iar eu să rămân acolo pentru totdeauna.
Ochii tăi să-mi fie cămin pe veci. Verdele îmbătător să-mi fie lumină dătătoare de căldură. Mă scufund întru totul şi cad în visare.
Tăcerea asurzitoare îmi taie respiraţia. E atât de simplu şi de mortal...parcă îmi fură viaţa.
Îmi fură viaţa care poate că n-am trait-o niciodată aşa cum o fac alţii. Liniştea aproape palpabilă îmi dă fiori. Nu ştiu de cât timp stau aşa, nemişcată, căzută, inconştientă, dezamăgită şi cu prea puţine vise rămase. O rază de soare îmi străpunge faţa, arzând. Soarele, unicul căruia sunt sigură că încă mai îi pasă.
Raza îmi străpunge visele care cad sfărmate în mii de bucăţi. Vântul le mătură uşor, cu nesimţire, din faţa mea. Cu ce am mai rămas? Lumea mi-a luat totul. Mi-a luat până şi ce nu aveam.
Mi-a luat nimicul. Nici măcar nu ştiu dacă am mai rămas cu ceva. Mă simt goală. Ştearsă de vise, zâmbete şi bucurii. Zâmbet? Ce semnificaţie are cuvântul acesta? Cât de bun, cât de pur trebuie sa fii ca sa îl poţi schiţa pe buze?
Şi dintr-o dată realizez că nici măcar nu mă merit. Vocea din mine îmi spune că nu valorez decât ceea ce am reuşit să devin. O adiere de vânt rece şi totul dispare în neant.
Şi lacrimile îşi fac apariţia pe obrajii îngheţaţi de timp. Privesc în gol şi mă întreb: oare mai trăiesc? unde a disparut culoarea vieţii?
Nu există răspuns la aceste întrebări. Nu ştiu cine sunt sau cine aş vrea sa fiu. Am plâns mult pentru că deja nu mai am lacrimi.
Şi voi rămâne aşa. Am obosit. Nu are rost. Dimineaţa e aproape. Voi îngheţa.

-georgi şi patty-