frig

Aş vrea să intru-n ochii tăi, tu să-i inchizi iar eu să rămân acolo pentru totdeauna.
Ochii tăi să-mi fie cămin pe veci. Verdele îmbătător să-mi fie lumină dătătoare de căldură. Mă scufund întru totul şi cad în visare.
Tăcerea asurzitoare îmi taie respiraţia. E atât de simplu şi de mortal...parcă îmi fură viaţa.
Îmi fură viaţa care poate că n-am trait-o niciodată aşa cum o fac alţii. Liniştea aproape palpabilă îmi dă fiori. Nu ştiu de cât timp stau aşa, nemişcată, căzută, inconştientă, dezamăgită şi cu prea puţine vise rămase. O rază de soare îmi străpunge faţa, arzând. Soarele, unicul căruia sunt sigură că încă mai îi pasă.
Raza îmi străpunge visele care cad sfărmate în mii de bucăţi. Vântul le mătură uşor, cu nesimţire, din faţa mea. Cu ce am mai rămas? Lumea mi-a luat totul. Mi-a luat până şi ce nu aveam.
Mi-a luat nimicul. Nici măcar nu ştiu dacă am mai rămas cu ceva. Mă simt goală. Ştearsă de vise, zâmbete şi bucurii. Zâmbet? Ce semnificaţie are cuvântul acesta? Cât de bun, cât de pur trebuie sa fii ca sa îl poţi schiţa pe buze?
Şi dintr-o dată realizez că nici măcar nu mă merit. Vocea din mine îmi spune că nu valorez decât ceea ce am reuşit să devin. O adiere de vânt rece şi totul dispare în neant.
Şi lacrimile îşi fac apariţia pe obrajii îngheţaţi de timp. Privesc în gol şi mă întreb: oare mai trăiesc? unde a disparut culoarea vieţii?
Nu există răspuns la aceste întrebări. Nu ştiu cine sunt sau cine aş vrea sa fiu. Am plâns mult pentru că deja nu mai am lacrimi.
Şi voi rămâne aşa. Am obosit. Nu are rost. Dimineaţa e aproape. Voi îngheţa.

-georgi şi patty-