Era iarnă, decembrie. Era seară. Aşteptam în staţie. Aveam fluturi în stomac. 25-ul a oprit şi ţi-am zărit faţa. Zâmbeai. Zâmbeam. Ai venit şi m-ai salutat. Te-am salutat. Ştiam că totul urma să fie perfect. Tu ştiai drumul mai bine ca mine. Îmi povesteai. Îmi povesteai tot felu. Pe jos era gheaţă şi era întuneric. Pe străduţă eram doar noi. Era linişte. Doar paşii noştri se auzeau acompaniaţi de câţiva câini care lătrau şi îmi povesteai. Îmi povesteai tot felu. Şi pe jos era gheaţă. Era frig. Eram gros îmbrăcaţi. Zâmbeai. Zâmbeam. Îţi păsa. Îmi păsa. Am ajuns. Zâmbeai. Zâmbeam. Aveai o portocala în mână. Zâmbeai şi mi-ai oferit-o. Ca într-o joacă de copii. Zâmbeai. Zâmbeam. Aveam fluturi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu