sâmbătă, 27 februarie 2010

Ploaie. Simfonie neterminată.


Era noapte şi linişte şi nu era nimic în jurul tău decât o orchestră...imaginară.
Toţi muzicienii erau pregătiţi să înceapă marele concert.
Vântul a început să bată cu putere, mişcând viorile copacilor. Tot publicul asculta cu sufletul la gură.
În scurt timp a început să se audă uşor un xilofon...îi puteai simţi picurii sonori pe piele.
Din când în când se auzea un gong...ca un tunet care cutremura întreaga sală.
Un glas diafan de soprană se putea auzi din scorburile copacilor.
Vântul care se plimba printre terstii, a pus în mişcare arcuşul contrabasului şi al violoncelului.
Scârţâitul unui leagan vechi agăţat de o creangă de copac a adus în scenă suflătorii.
Dintr-o dată realizezi că începi să respiri muzical. Realizezi că acest univers al muzicii îmbinate cu vânt şi apă te-a capturat iar acum faci parte dintre muzicieni. Eşti un suflător. Realizezi că simţi fiecare vibraţie din fiecare sunet al acestui recviem, al acestui haos aranjat pe portative, al acestui ultim concert dedicat reginei albe care străluceşte în întuneric şi care ne priveşte de undeva din cer. Această simfonie neterminată va putea fi citită până dimineaţă pe epitaful lunii, înainte de a se transforma în scrum...
Ah...se aud paşii reginei care aleargă din calea Soarelui...s-a sfârşit...

marți, 23 februarie 2010

o altă lume


Aş vrea să te smulg din realitate şi să te duc într-un loc...undeva departe...fericirea să îţi inunde inima şi să nu poţi face nimic să o scoţi de acolo.
Aş vrea să ai o casă pe malul mării acolo...să poţi privi fiecare apus şi fiecare răsărit, să poţi privi stelele stând pe nisip. Ziua, soarele să bată cu blândeţe pe chipul tău şi să îţi încălzească trupul şi inima.
Seara, luna să îţi zâmbească şi să îţi răcorească sufletul încălzit de prea multe sentimente.
Norii albi să formeze castele şi barci, dinozauri şi prinţese pe cerul senin. Tu să stai la umbra unei tufe de hibiscus privind dansul rapid al frunzelor de palmier.
Ploaia să îşi facă apariţia de fiecare dată cand este prea cald şi să dureze puţin, doar cât să te răcorească.
Ori de câte ori aerul curat îţi pătrunde în nări, tu să zâmbeşti...şi să fie doar aer curat...
De fiecare dată când intri în casă, să găseşti pe masă salată de fructe sau o limonadă pregătită de cea mai dragă persoană ţie.
Îmi doresc să existe astfel de lumi.



[pt A]

miercuri, 17 februarie 2010

happy birthday?

nu vreau sa fie ziua mea...m-am saturat...
De ce nu pot sa fac ce vreau macar de ziua mea? De ce trebuie sa ma prefac ca zambesc si sa multumesc pentru tot?
De ce toate chestiile formale cu ,, LA MULTI ANI!!!,,? De ce multi ani? De ce sa te chinui 90 de ani in loc sa mori fericit la 70?
Eu personal urasc faimosul cantec ,,la multi ani,, de ceva vreme. ,,Sa iti dea Domnu tot ce doresti,, de ce sa nu iti dea ce crede El ca e mai bine?
,,Cine sa traiasca?,, da' ce-i aici? Imn comunist? Si tot taraboiu' cu batutu' din palme..pentru ce?
Si mai este inca o chestie stupida...trasu' de urechi. Nici in ziua de azi nu inteleg obiceiul. Poate stie cineva sa imi explice.
De ce clasicele ,,sanatate,, si ,,fericire,,? Da...evident ca iti doresti asta pentru prieteni...dar totusi..doar atat? nimic mai mult? chiar asa putin interes? de ce nu poti sa te gandesti 2 minute sa zici ceva cu adevarat valoros pentru piretenul tau sarbatorit? Mi se pare ca e un fel de ,,sa fii fericit si sanatos!(gata..am scapat si de asta...who's next?)...un fel de ,,mda...hai sa aruncam vorbe pe fereastra..whatever,,
Sa nu mai vorbim de reminderele de pe facebook, hi5 etc. Daca chair iti pasa de o persoana nu esti in stare sa retii cand ii este ziua de nastere? sa fim seriosi...
Sa nu mai vorbim de cadouri....

Imi cer scuze pentru atitudinea mea nepotrivita fata de aceasta sarbatoare minuata si adorata de toti locuitorii Terrei.

joi, 4 februarie 2010

sustin

sustin blogosfera feminina


Noi scriem românește!

masa unui Artist

masa unui Artist.

Cand vrei sa te ridici odata de pe scunul ala? Cand vrei sa scapi odata de lanturile alea care te tin intepenit? Cand vrei sa te privesti odata cu adevarat in oglinda? Nu parul, nu obrajii, nu corpul, ci sufletul. Cand vrei sa crezi odata ca visele tale, dorintele, chiar se implinesc si se topesc in cana Artistului? Cand vrei sa intelegi ca lumea asta chiar e inghetata? Cand vrei sa incepi sa o schimbi? Cand vrei sa incepi sa te schimbi? Cand o sa lasi de la tine? Cand o sa iti ceri iertare de la cei dragi? Cand vrei sa spui TE IUBESC? Cand o sa incetezi sa te ascunzi? Cand o sa te privesti in ochi? Cand o sa realizezi ca maine poate e prea tarziu?