Era noapte şi linişte şi nu era nimic în jurul tău decât o orchestră...imaginară.
Toţi muzicienii erau pregătiţi să înceapă marele concert.
Vântul a început să bată cu putere, mişcând viorile copacilor. Tot publicul asculta cu sufletul la gură.
În scurt timp a început să se audă uşor un xilofon...îi puteai simţi picurii sonori pe piele.
Din când în când se auzea un gong...ca un tunet care cutremura întreaga sală.
Un glas diafan de soprană se putea auzi din scorburile copacilor.
Vântul care se plimba printre terstii, a pus în mişcare arcuşul contrabasului şi al violoncelului.
Scârţâitul unui leagan vechi agăţat de o creangă de copac a adus în scenă suflătorii.
Dintr-o dată realizezi că începi să respiri muzical. Realizezi că acest univers al muzicii îmbinate cu vânt şi apă te-a capturat iar acum faci parte dintre muzicieni. Eşti un suflător. Realizezi că simţi fiecare vibraţie din fiecare sunet al acestui recviem, al acestui haos aranjat pe portative, al acestui ultim concert dedicat reginei albe care străluceşte în întuneric şi care ne priveşte de undeva din cer. Această simfonie neterminată va putea fi citită până dimineaţă pe epitaful lunii, înainte de a se transforma în scrum...
Ah...se aud paşii reginei care aleargă din calea Soarelui...s-a sfârşit...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu