Şi în fiecare zi e la fel...şi azi i-ai minţit pe toţi zicând că eşti ok...şi azi ai fost liniştit...prea liniştit...şi azi ai tăcut...şi azi te-ai plimbat singur pe stradă...nici azi n-ai zâmbit...
Ai ajuns acasă, te-ai închis în cameră, ţi-ai aruncat geanta pe pat şi te-ai aşezat la birou cu capul îngropat în maini gândindu-te la...nimic. Uitându-te în gol. Nimic nou...la fel ca şi ieri, alaltăieri, săptămâna trecută, acum două săptămâni...
Şi a sosit în sfârşit seara...seara întunecată şi rece...lacrimi fierbinţi străpung aerul rece şi fac condens. Din pământ iese un abur ciudat. Aburul îţi înceţoşează privirea-ţi goală. Ochii oglindesc sufletul? Dacă ai privirea goală înseamnă că ai sufletul...gol? Ce trist...tu te considerai o persoană cu multe sentimente calde în suflet. Ce s-a întâmplat cu ele? Ah...au făcut condens cu sufletul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
poate ele s-au pierdut odata cu ea, si de linistea asta e nevoie.
RăspundețiȘtergerehaha..si mie mi se intampla..sa ma plictisesc de acelasi lucruri, vesnic aceleasi..chestii formale si bla blaaa... oricum, is chestii care e greu sa le pui in cuvinte..dar patryy..nu fi descurajata...spera la mai bine>:D<
RăspundețiȘtergere