Era noapte deja demult
dar nu simţeam umbra întunericului,
deşi eram doar un punct marunt
pe faţa pământului.
La un moment dat,
m-am oprit din cântat,
mi-am întors capul spre dreapta şi m-am uitat:
atunci, am simţit cum noaptea în inima mea a intrat.
Am cazut pe jos,
în noroiul oglindirii
care murdăreşte tot ce e frumos,
şi te transformă într-un rob al disperării.
Aacum îmi desfac pumnul
şi tot ce-aveam s-a dus.
Simt cum îmi vine somnul
şi îmi răceşte trupul de jos până sus.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu