Lumânarea era aprinsă...ca în fiecare seară..doar că...în seara aceasta era ceva special în licărirea luminii. Uşor, puteai desluşi un păr bălai şi mătăsos, puţin ondulat. Încetul cu încetul imaginea devenea tot mai clară şi puteai observa în lumina slabă un portret...o parte din el mai bine zis...jumătate...partea luminată de lumânarea ta micuţă.
Obrazul era fin şi rotund dar când ai încercat să-l atingi, mâna ţi-a trecut prin el. Ce ciudat...
Ochiul era blând şi clipea din când în când cu uşurinţa. Îţi părea rău că lumânarea ta neputincioasă nu putea lumina si cealaltă jumătate a feţei.
Sprânceana se întindea deasupra ochiului formând un arc de cerc perfect.
Jumătatea nasului pe care o puteai vedea era destul de mică. Mici pistrui se puteau vedea pe obraz.
Colţul gurii era puţin ridicat. Zâmbea. Ce faţă blândă!
Ai ridicat lumânarea ca să vezi şi cealaltă jumătate dar într-o clipită a dispărut.
Ce frumos! Ai putut admira pentru câteva secunde un portret de înger la lumina lumânării.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu