Ţărână ce eşti, ca şi mine...

Voi, foşti fulgi de nea zburdalnici, cădeţi acum în palma mea sub formă de scrum.
Vă stingeţi uşor lăsând să ardă
Şi ultima coardă
A viorii eternităţii iar eu vă scap printre degete.

Tu, stea care răsăreai prima, te pierzi acum pe cale.
Te întrec alte stele în timp ce tu te plimbi agale.
Drumul l-ai pierdut
Iar eu stau privind, uitând ce-am de făcut.

Tu, fostă frunză verde, te descompui. Veştejite nervuri imi aduc aminte de ceva ce poate candva era o frunză.

Tu, ţărână ce eşti! Ca şi mine...păşeşti uşor în umbră, abătându-te de la drumul luminat de felinar iar eu te las să pleci, nici nu observ.

Voi, flori de primăvară
Vă bate vântul şi vă poartă şi înainte de a băga de seamă,
Am rămas şi fără voi.

Voi, amintiri ce aţi rămas,
Prieteni efemeri şi muribunzi,
Vă urăsc! Dar tac...
Tac pentru că ştiu că şi voi gustaţi din otrava mării învolburate...
Şi doar voi mai existaţi...până la noapte....
când veţi deveni amintiri moarte.